Comunicat de presă
Miercuri, 21 mai 2014, de la ora 18, la Bastionul Theresia - mansardă, va avea loc vernisajul expoziţiei “Aurul şi argintul antic al României”.
Participarea la vernisaj se va face pe bază de invitaţie.
Sub titlul generic “Aurul şi argintul antic al României”,expoziţia reuneşte piese de o valoare aparte aflate în patrimoniul a 32 de muzee din ţară, iniţiativa acestui proiect revenind Muzeului Naţional de Istorie a României,din Bucureşti.
Expoziţia reuneşte piese arheologice reprezentative lucrate din aur şi argint descoperite pe teritoriul României. Cu ajutorul a peste 1400 de piese, fiecare cu semnificaţii şi istorie proprie, este prezentată o perioadă lungă, de peste 6000 de ani. Organizarea spaţiului face apel în egală masură la curiozitatea şi imaginaţia vizitatorilor, punctând obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică .
Unele dintre obiectele incluse în tematica acestei manifestări se află în expoziţia Tezaur Istoric a Muzeului Naţional de Istorie a României şi pot fi văzute doar la Bucureşti, altele fiind expuse în diferite muzee de istorie şi arheologie din ţară.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 22 mai-29 iunie 2014, Marţi - Duminică, între orele 10-18. Luni: închis.
Ultimul acces, la ora 17,30
Preţul unui bilet: 4 lei
Miercuri, 21 mai 2014, de la ora 11, în incinta Bastionului Theresia, et. I, va avea loc o conferinţă de presă susţinută de organizatori.




