Concurs pentru ocuparea functiei- Muzeograf - gr.prof.IA - Secţia Arheologie-periodă nedeterminată
CONDITII DE PARTICIPARE LA CONCURS:
A.Condiţii generale: prevăzute la Cap.I, art.3 din Anexa la H.G. nr.286/2011.
a) are cetăţenia română,cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română scris şi vorbit;
c) are varsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sanătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestează pe baza adeverinţei medicale eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate.
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnat/condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii,contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incopatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
B. Condiţii specifice:
- studii superioare cu examen de licenţă, specializare istorie/arheologie;
- atestări în specialiatate – specialist/expert MC;
- cunoaşterea a cel puţin unei limbi de circulaţie internaţională;
- cunoştinţe de operare PC: Windows,Microsoft Office, Excel;
- vechime în specialitatea studiilor: minim 7 ani.
Dosarul de candidat va cuprinde documentele prevăzute la art.6 din SECTIUNEA a 2-a din H.G. nr. 286 din 23 martie 2011, pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, astfel:
a) cererea de înscriere la concurs adresată managerului muzeului;
b) copia actului de identitate;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) copia carnetului de muncă, conforma cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care sa ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;
e) cazierul judiciar;
f) adeverinţă medicală care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) curriculum vitae.
Actele prevăzute la lit. b), c) şi d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Dosarele de candidat ale personalului care solicită înscrierea la concurs, vor fi înaintate secretariatului Muzeului Banatului (Bastionul Therezia, str.Popa Şapcă, nr.4), până la data de 06.06.2014, ora 14,00.
La examen/concurs pot participa numai candidaţii al căror dosar de candidat este complet şi corect întocmit.
Examenul/concursul se va desfăşura la Bastionul Thereza şi va avea loc astfel:
- Selecţia dosarelor de înscriere la examen/concurs 11.06.2014
- Proba scrisă în data de 08.07.2014, ora 10,00
- Interviul în data de 14.07.2014, ora 10,00
Informaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea examenului / concursului se pot obţine de la secretariatul muzeului, telefon 0256.201321 sau 0256.491339, luni-vineri, ora 9.00-14.00
BIBLIOGRAFIE
Pentru concursul de ocupare a funcţiei de muzeograf - gr. prof. IA - Secţia Arheologie
1. A. Bayliss, C. Bronk Ramsey, J. van der Plicht & A. Whittle, Bradshaw and Bayes: Towards a Timetable for the Neolithic, în Cambridge Archaeological Journal, Volume 17, Supplement S1, 2007, pp 1 -28.
2. P. Biagi, M. Spataro, Noi datări cu radiocarbon în aşezările culturii Criş din Banat şi Transilvania (Romania), în Patrimonium Banaticum, III, ed. Waldperss, Timişoara, 2004, pp. 7-20.
3. D. Borić, Absolute Dating of Metallurgical Innovations in the Vinča Culture of the Balkans, în T.L. Kienlin, B. Roberts (eds.), Metals and Societies. Studies in honour of Barbara S. Ottaway, Rudolf Habelt, Bonn, pp. 191-245.
4. D. Borić, Places that created time in the Danube Gorges and beyond, c. 9000-5500 BC, în Documenta Praehistorica, XXVI, Ljubljana, 1999, pp. 41-70.
5. A. Boroneanţ, Aspecte ale tranziţiei de la mezolitic la neoliticul timpuriu în zona Porţile de Fier, Ed. Mega, Cluj-Napoca 2012.
6. C. Bronk Ramsey, Bayesian analysis of radiocarbon dates, Radiocarbon, 51, 1, pp. 337-360.7. F. Drașovean, Regional aspects in the process of Neolithisation of the Banat (south-western Romania): the settlement of Foeni-Sălaş. în (Spataro M., Biagi, P., eds), A Short Walk to The Balkans: The First Farmers of the Carpathian Bassin and the Adjacent Regions. Quaderno 12, Trieste 2007, pp. 67-76.
8. Gh. Lazarovici, Neoliticul Banatului, în BMN, III, Cluj, 1979.
9. Gh. Lazarovici, C. M. Lazarovici, Arhitectura neoliticului şi epocii cuprului din România. I. Neoliticul, Ed. Trinitas, Iaşi, 2006.
10. C. M. Mantu, Relative and Absolute Chronology of the Romanian Neolithic, în AnB, S.N., Arheologie-Istorie, VII-VIII, 1999-2000, pp. 75-105.
11. K. Oross, Zs. Siklósi, Relative and Absolute chronology of the Early Neolithic in the Great Hungaria Plain, în BAR International, 2012, pp. 129-159.
12.The Early Neolithic of the Great Hungarian Plain, I, edited by A. Whittle, Budapest, 2007.
13. Neolithisation of the Carpathian Basin: Northernmost distribution of the Starceva/Koros Culture, (Ed.) J. Koszlowski and P. Raczky, Krakow-Budapest 2010.
14. Legea nr. 422/ 2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 938 / 20.11.2006 ;
15. Ordonanţa nr. 43 / 30 ianuarie 2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu completările ulterioare, aduse prin Legea 258 / 2006 şi Ordonanţa nr. 13 din 31 ianuarie 2007.
16. Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2392 / 06.09.2004 privind instituirea Standardelor şi Procedurilor arheologice.
17. Legea nr. 182 / 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil - republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ŞEF SC.ARHEOLOGIE
SZENTMILOSI ALEXANDRU




