În literatura de specialitate românească există părerea general acceptată că sistemul defensiv al provinciei Dacia a fost organizat în trăsăturile sale generale deja în timpul lui Traian¹. Din punct de vedere arheologic şi al istoriei militare ar trebui aşadar să putem constata faze traianice ale castrelor auxiliare respectiv de legiune şi să găsim unităţile militare a caror staţionare în aceste castra este databilă în vremea lui Traian. Pentru aceasta este necesar să aruncăm o privire asupra castrelor cunoscute sau doar bănuite a fi existat, ca şi asupra descoperirilor care se pot data în timpul lui Traian.
Aşa cum am pomenit mai sus, "drumul vestic" a fost construit probabil cel mai târziu la începutul primului război dacic al lui Traian, cel puţin într-o primă formă, pentru care se poate folosi termenul de limes în sensul său mai timpuriu, acela de drum militar construit pentru pătrunderea în teritoriul inamic². Unele fortificaţii ar putea să fi avut de asemenea faze din această vreme (v. mai sus). După victoria romană definitivă asupra dacilor s-a făcut organizarea militară a provinciei dacice, în cadrul procesului general de organizare a provinciei. Pe amintitul "drum de vest" există mai multe castre auxiliare şi unul de legiune care, cel puţin teoretic, ar putea să fi avut faze constructive şi garnizoane traianice.
Dacă privim acest drum de la sud la nord, o primă fortificaţie romană pe malul stâng al Dunării - deci aparţinând Daciei - putea să fi existat vis-à-vis; de Lederata (Ram, Serbia), în apropiere de actualul sat Banatska Palanka (Serbia). Aici au fost găsite ştampile tegulare militare, din care unele ar putea data din timpul lui Traian. Astfel este o ştampilă a al(a) II P(annoniorum), o ală despre care ştim că a participat la războaiele dacice ale lui Traian³ şi a făcut parte din armata romană a Daciei din timpul lui Traian⁴. Ţigla ştampilată provine de pe insula dunăreană învecinată Sapaja; nu ştim însă cât de mult a staţionat această ală la Dunăre, fiindcă fortificaţia ei de garnizoană permanentă de mai târziu se afla la Gherla, în nordul Daciei⁵. O altă unitate ale cărei ştampile tegulare s-au găsit la Stara Palanka a fost coh(ors) I Cre(tum), care şi ea este atestată în Dacia prin diploma militară din 2 iulie 110 sub numele cohors I Cretum sagittariorum⁶. Această trupă nu apare în nici o altă diplomă a Daciei, dar numele ei se regăseşte în diplomele Moesiei Superior din anii 160 şi 161⁷.
De asemenea la Banatska Palanka a fost găsită o ştampilă tegulară aparte a coh(ors) II Hisp(anorum)⁸. Este vorba de cohors II Hispanorum scutata Cyrenaica equitata; ţigla este aparte prin faptul că are o reprezentare stângace, incizată în lutul crud, a unui soldat roman (posibil o autoreprezentare a însuşi figlinarius). Această trupă auxiliară , iniţial staţionată în Pannonia, apoi în Moesia Superior în timpul lui Domitian şi la începutul domniei lui Traian, a lăsat o inscripţie datată în anul 108, dedicată lui Mars Ultor la Vârşeţ (Vršac, Banatul sârbesc)⁹. Unitatea apare în lista de trupe a diplomei militare a Daciei din 2 iulie 110¹⁰. S-a presupus că dedicaţia pentru Mars Ultor în sănătatea lui Traian ar putea fi pusă în legătură cu un conflict militar între romani şi iazigi din anii 107-108¹¹. Nu ştim cât a staţionat cohorta la Vârşeţ; castrul ei permanent de mai târziu a fost la Bologa¹², în nord-vestul Daciei.
Pentru că toate trupele de mai sus par să se fi aflat în Banatska Palanka doar pentru scurt timp, putem presupune că acest important cap de pod (deşi aici nu s-au găsit urmele vreunui pod permanent) a fost ţinut de vexilaţii ale legiunilor din Moesia Superior - legio VII Claudia şi legio IIII Flavia, ale căror ştampile tegulare s-au găsit de asemenea aici¹³. Castrul din sec. 2-3 p. Chr. care trebuie să se fi aflat la Banatska Palanka rămâne din păcate până astăzi neidentificat. A fost cercetată doar fortificaţia romană târzie de pe insula dunăreană învecinată Sapaja¹⁴.
Se presupune existenţa unui castru roman la Vršac (Vârşeţ, Serbia). Localitatea se află ceva mai departe spre vest de linia "drumului vestic" (cca. 15 km în linie dreaptă, v. fig 1). Aici s-a găsit inscripţia deja pomenită mai sus a cohortei II Hispanorum (v. nota 9) din anul 108 şi o inscripţie funerară fragmentară unui signifer rămas anonim al ala I Frontoniana Tungrorum¹⁵. Această unitate de cavalerie a aparţinut în epoca traianică armatei Pannoniei - apoi a Pannoniei Inferior - pentru a fi transferată în Dacia abia în timpul lui Hadrian¹⁶. Nu se mai poate şti dacă inscripţia în discuţie este din timpul lui Traian sau al lui Hadrian. Cei mai mulţi specialişti cred într-un "început de serviciu" al acestei ale în Dacia de sud-vest la începutul domniei lui Hadrian, fiindcă ulterior ea a fost staţionată la Ilişua, pe graniţa de nord a Daciei¹⁷. Alte trupe nu sunt atestate la Vârşeţ şi nici nu s-a identificat un eventual castru, astfel că prefer deocamdată să nu includ această localitate între cele cuprinse în sistemul militar roman din Dacia de sud-vest.
În Vărădia (Arcidava?), situaţia pentru epoca traianică este destul de neclară. Se presupune pe baza descoperirilor arheologice, că fortificaţia menţionată în capitolul precedent de pe dealul "Chilii" a funcţionat doar o parte din vremea domniei lui Traian¹⁸. Nu există însă indicii asupra trupei (trupelor) care s-a(u) aflat în acest castru. În ceea ce priveşte castrul de piatră de la Vărădia-"Pustă" (172 x 154 m), săpăturile mai vechi¹⁹ au dus la descoperirea unei aplici de bronz care a aparţinut unui Iulius Martialis, soldat din cohors I Vindelicorum²⁰. Această cohortă se regăseşte în listele de trupe ale diplomelor militare ale Daciei din 109²¹ şi 2 iulie 110²² - în ultima din diplome apare ca milliaria - aşa că prezenţa ei în Dacia în timpul lui Traian este absolut sigură. În castrul de la Vărădia-"Pustă nu am găsit până acum alte indicii ale staţionării unităţii aici, nici ştampile tegulare, nici inscripţii pe piatră. La sfârşitul sec. II şi la începutul sec. III p. Chr. unitatea este atestată în marele castru de la Tibiscum prin ştampile tegulare şi inscripţii²³.
La cca. 20 km nord de Vărădia , pe acelaşi drum, se afla castrul de la Surducul Mare (Centum Putea?). În castru s-au făcut săpături de sondaj în anii 1964 şi 1968²⁴. Fortificaţia era construită doar din lemn şi pământ şi are dimensiunile de 132 x 128 m. Se presupune aici prezenţa unei vexilaţii a legiunii a IV-a Flavia felix, fiindcă literatura de specialitate de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX menţionează cărămizi ştampilate ale legiunii aici, deşi destul de de neclar şi contradictoriu²⁵. Dacă este aşa, castrul de lemn şi pământ de la Surducul Mare poate să fi avut măcar o fază traianică. Cercetarea incompletă a castrului nu permite alte discuţii despre datare, trupă de garnizoană etc.. Cu toate acestea, conducătorul săpăturilor de sondaj de la Surducul Mare crede, pe baza indiciilor de datare cunoscute până acum, că acest castru a fost părăsit, simultan cu cele de la Vărădia-"Pustă" şi de la Berzovia (v. mai jos), la începutul domniei lui Hadrian²⁶. Voi reveni asupra acestei probleme mai jos.
La Berzovia (Berzobis) - cca. 20 km nord de Surducul Mare - se găsea castrul legiunii a IV-a Flavia felix. Castrul se află în cea mai mare parte sub satul actual, ceea ce îngreunează considerabil cercetarea sa arheologică. De aceea, cercetările de până acum a trebuit să se limiteze fie la periegheze, fie la săpături de mică anvergură²⁷. Dimensiunile castrului (490 x 410 m) corespund unei fortificaţii legionare de mărime mijlocie²⁸. Castrul avea val de pământ şi palisadă, unele clădiri de interior - între care şi principia - aveau ziduri de piatră²⁹. Prezenţa legiunii aici a durat pînă la reorganizarea Daciei la începutul domniei lui Hadrian, în timpul, sau mai degrabă imediat după conflictul cu iazigii din anii 117-118 p. Chr. O retragere mai timpurie a legiunii spre Moesia Superior - cum ar fi în anul 114 p. Chr.³⁰- a fost respinsă ca improbabiblă din motive de statut al provinciei³¹. Ştampile tegulare ale legiunii a IV-a Flavia au fost semnalate în mai multe locuri din Banat³², ceea ce vorbeşte despre rolul de prim rang jucat de această legiune în sistemul militar al Daciei sud-vestice în timpul lui Traian.
De pe "drumul vestic" ne mai sunt cunoscute din izvoare cartografice cum ar fi Tabula Peutingeriana sau din Geograful Ravennat şi numele altor localităţi, ca Aizis (prezent şi la Priscianus, VI, 13 împreună cu Berzobis, în singurul fragment păstrat din "Comentariile" lui Traian la războaiele sale dacice) sau Caput Bubali, ambele pe sectorul dintre Berzobis şi Tibiscum (v. fig. 6). Aceste posibile situri romane nu au fost cercetate, deşi ele au fost localizate ipotetic în localităţi actuale (Fârliug, jud. Caraş-Severin pentru Aizis şi Cornuţel, acelaşi judeţ, pentru Caput Bubali). Despre ele, ca şi despre fortificaţia/fortificaţiile necercetată(e) de lângă Grebenac (Serbia), la sud de Vărădia, nu putem spune de fapt nimic sigur; cu atât mai puţin putem să ne pronunţăm despre funcţia, datarea, rolul, garnizoana lor etc. Este posibil ca cele două nume din hărţile antice să nu fi fost castre, ci să reprezinte stationes sau mansiones din cadrul cursus publicus.
"Drumul estic" începea în Dacia pe malul stâng al Dunării la Orşova (Dierna). La Dierna au fost găsite unele ştampile militare³³, care însă nu au contexte de descoperire sigure şi în mare pare s-au pierdut. Săpăturile de salvare din anii 1968-1970 (Orşova Veche, sub care se găsea oraşul antic Dierna a fost acoperit de lacul de acumulare al hidrocentralei "Porţile de Fier I") nu au adus dovada univocă a vreunui castru³⁴. O prezenţă militară într-un loc atât de important ar fi de aşteptat cel puţin în timpul lui Traian, probabil şi mai târziu, dar nimic sigur nu poate fi spus.
Următorul castru identificat pe acest drum se află în apropierea satului actual Mehadia (jud. Caraş-Severin). Cei mai mulţi specialişti atribuie acestui castru numele antic Praetorium, deşi în Tabula Peutingeriana³⁵ după Tierna (= Dierna) urmează o localitate cu numele de Ad Media(m) şi abia după aceasta din urmă vine Praetorio (fig. 6). Castrul a fost cercetat arheologic în timpul şi imediat după ultimul război mondial, dar cea mai mare parte a documentaţiei şi a descoperirilor par să se fi pierdut³⁶.
Se susţine că fortificaţia ar fi avut o primă fază de lemn şi pământ, fără a o data³⁷. În orice caz trebuie să datăm valul de pământ (sau o fază a valului) după anul 154 p. Chr., fiindcă un fragment al diplomei IDR I, D XVII pentru Dacia Porolissensis a fost găsit în val³⁸.
La Mehadia s-au găsit şi ştampile tegulare ale unor trupe. Printre aceste ştampile sunt şi cele ale legiunilor XIII Gemina şi V Macedonica³⁹. O ştampilă găsită în catsrul de la Mehadia conţine numele ambelor legiuni: leg(iones) V M(acedonica) et XIII G(emin)a⁴⁰. Identificarea celor două legiuni conduce spre o datare, cel puţin a acestei ştampile, după anul 168, când legiunea a V-a Macedonica a fost transferată în Dacia. Există părerea că această ştampilă, ca şi aceea pe care se citeşte "în oglindă" şi de la dreapta la stânga leg(io) XIII G(emina) ar sta în legătură cu operaţiuni militare din timpul lui Gallienus⁴¹.
Pentru trupe auxiliare sunt cunoscute în Mehadia două feluri de ştampile: un fragment al unei ştampile a cohors VIII Raetorum⁴² şi mai multe exemplare cu numele cohors III Delmatarum⁴³ . Ultima cohortă este menţionată de asemenea în mai multe inscripţii litice⁴⁴. Cohorta de Raeti a fost probabil trupa de garnizoană a castrului auxiliar situat mai departe spre nord, pe acelaşi drum, de la Teregova (v. mai jos) şi găsirea ştampilei ei la Mehadia este privită ca o participare la activităţi de construcţie⁴⁵. Cohorta de Delmatae pare să fi fost garnizoana permanentă a castrului de la Mehadia. Această trupă, care apare doar în diploma militară a Daciei din 1 aprilie 179⁴⁶, pare a fi fost transferată la Mehadia destul de târziu, în timpul războaielor marcomanice⁴⁷ şi a existat chiar presupunerea că ea ar fi fost o creaţie a lui Marcus Aurelius⁴⁸. Inscripţiile ei databile provin în orice caz din sec. III⁴⁹. Nu există astfel indicii univoce pentru epoca lui Traian, ceea ce este poate şi o urmare a sus-menţionatului stadiu al cercetării.
Următorul castru identificat de pe "drumul de est" se află lângă actualul sat Teregova (Ad Pannonios?), la cca. 28 km în linie dreaptă nord de Mehadia. Fortificaţia a fost şi mai puţin cercetată decât cea de la Mehadia; există săpături de sondaj din anul 1969⁵⁰ şi noi săpături sistematice abia din anul 2001⁵¹.
Prima săpătură a constatat două faze ale castrului - de lemn-pământ şi de piatră - fără a le putea data⁵². Indiciul asupra garnizoanei este o cărămidă fragmentară cu ştampila cohors VIII Raetorum⁵³. Cohorta a fost în Dacia de la începutul organizării provinciei, fiindcă apare în primele diplome ale acesteia, în anul 109⁵⁴ şi în cele două diplome din anul 110⁵⁵. Trupa nu se găsea însă probabil în acest timp încă la Teregova, fiindcă ea a lăsat o inscripţie de bază de statuie, datată în anul 129, pentru împăratul Hadrian, în castrul de la Inlăceni (jud. Harghita), în Dacia de est⁵⁶. Se presupune transferarea ei la Teregova cândva după acest an⁵⁷. Această realitate ne lasă pentru Teregova, ca şi pentru Mehadia, fără elemente de datare a unei garnizoane pentru epoca lui Traian
Pe acelaşi drum, la nord de Teregova (dacă aceasta se poate identifica cu Ad Pannonios) sunt consemnate, atât în Tabula Peutingeriana (Segm. VII, 3) cât şi de către Geograful Ravennat (IV, 14) şi alte localităţi: Gaganis und Masclianis (fig. 6). Nu este cert dacă ele sunt puncte militare sau eventual stationes, fiindcă nu au fost identificate pe teren.
Atât "drumul vestic" cât şi cel "estic" se uneau lângă marele castru de la Jupa (Tibiscum). Cecetările sistematice de mulţi ani din acest castru au arătat o succesiune interesantă de faze. În epoca traianică a fost datat - după cum s-a arătat mai sus, cap. I - micul castellum cu garnizoană necunoscută, şi anume în perioada dintre cele două războaie dacice ale lui Traian (102-105). O a doua fortificaţie de lemn şi pământ, mai mare (110 x 101 m) a înlocuit această mică fortificaţie după sfârşitul celui de-al doilea război (106)⁵⁸. Castrul a fost atribuit pe baza ştampilelor tegulare găsite în acest nivel cohors I sagittariorum⁵⁹. Primul document databil în cifre absolute al acestei cohorte la Tibiscum este însă o inscripţie găsită în principia castrului mare (ultima fază), din anul 165 p. Chr.⁶⁰. Cărămizi ştampilate a acestei unităţi de arcaşi s-au găsit şi în castrul aflat nu departe (cca. 20 km), încă nesăpat, de la Zăvoi (v. mai jos)⁶¹. Nici o diplomă militară a Daciei nu aminteşte numele acestei cohorte.
De asemenea în timpul lui Traian - din timpul războaielor împotriva dacilor - a fost datat ipotetic şi castrul necercetat de la Zăvoi⁶², care se află la cca. 20 km est de de Tibiscum, pe drumul spre Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Ştampilele tegulare găsite aici în timpul unei periegheze ale cohors I sagittariorum (în forma COH I S) nu au fost datate⁶³. Că în Zăvoi nu s-a aflat doar un castru de marş din timpul războaielor dacice ale lui Traian (?) este dovedit de prezenţa unor elemente de ziduri din piatră pe teren⁶⁴. Până când nu se vor întreprinde săpături în acest sit nu putem decât, cel mult, să speculăm asupra rolului, garnizoanei şi datării acestei foritficaţii.
În sudul Banatului, pe Dunăre (între cele două drumuri romane principale), se află castrul de la Pojejena (v. fig. 1). La începutul anilor 1970 a început cercetarea sa arheologică, care din păcate nu a fost continuată după anul 1978⁶⁵. Săpăturile au constatat dimensiunile castrului de piatră (ultima fază): 148 x 185 m. S-a afirmat că fortificaţia ar fi avut şi o primă fază de lemn şi pământ, ceea ce este foarte posibil şi, de asemenea, probabil, deşi argumentarea acestei afirmaţii (prezenţa valului de pământ ca argument pentru faza de lemn-pământ) nu este suficientă⁶⁶.
În castru s-au găsit atât urmele unei cohorte, şi anume ale cohors V Gallorum et Pannoniorum, cât şi a două legiuni, legio IIII Flavia şi legio VII Claudia⁶⁷. Poziţia stratigrafică a cărămizilor ştampilate nu rezultă din rapoartele de săpătură. Cohorta s-a găsit în Dacia de la întemeierea provinciei, fiindcă ea apare în primele diplome militare dacice⁶⁸. Este posibil ca locul său de garnizoană să se fi aflat deja în acest timp la Pojejena. Inscripţiile a doi prefecţi⁶⁹ pot fi datate fie mult după epoca lui Traian, fie doar foarte vag⁷⁰. Ştampilele tegulare ale celor două legiuni sus-menţionate nu ne pot surprinde într-un loc aflat atât de aproape de provincia Moesia Superior. Este incert dacă ţiglele ştampilate ale legiunii a IV-a Flavia datează din perioada ei de staţionare în Dacia (102-117/118). D. Protase credea că forma de ştampilă LEG IIII F, aşadar fără al doilea F pentru felix provin dintr-o perioadă mai târzie (sfârşitul sec. III p. Chr. sau mai târziu)⁷¹; ştampilele de la Pojejena ale acestei legiuni au tocmai această formă⁷². Unele ştampile ale legiunii a VII-a Claudia de la Pojejena au forma LEG VII CLC, ceea ce a fost dezlegat ca leg(io) VII Cl(audia) C(uppis) şi este privită de asemenea ca o formă târzie⁷³. Celelalte forme de ştampile ale acestei legiuni de la Pojejena - cele fără toponimul Cuppae (Golubac, Serbia, care se află la cca. 15 km în aval pe Dunăre de Pojejena, pe malul drept al fluviului) - ar putea fi mai timpurii decât tipurile amintite mai sus, fără însă a putea restrânge datarea la epoca traianică.
O prezenţă militară romană a existat şi de-a lungul râului Mureş, la marginea nordică a Banatului. În unele localităţi de pe Mureşul inferior s-au găsit ştampile ale legiunii a XIII-a gemina, cum ar fi la Bulci⁷⁴, Cladova⁷⁵, Sânnicolau Mare⁷⁶ şi Cenad⁷⁷. În cartierul arădean Aradul Nou s-a găsit un fragment tegular cu ştampila legiunii a IV-a Flavia⁷⁸. În Sânnicolaul Mare s-a găsit şi o inscripţie funerară a unui veteran al legiunii a XIII-a în poziţie secundară, care însă după forma literelor, ligaturi şi antroponime este databilă în sec. III p. Chr.⁷⁹. În afară de ţiglele ştampilate de la Cladova, toate celelalte sunt descoperiri întâmplătoare. Până azi lipsesc cercetări sistematice, care să ne conducă la structurile constructive romane respective. În aceste condiţii nu este posibilă o datare mai strânsă a prezenţei vexilaţiilor de legiune de-a lungul Mureşului. O datare pe baza formelor de ştampile este foarte nesigură, mai ales că ştampilele legiunii a XIII-a gemina chiar la Apulum sunt datate doar foarte larg: ştampilele simple, fără antroponime sau cu antroponime pe acelaşi rând cu numele legiunii ar fi probabil mai timpurii decât acelea unde numele figlinarius-ului apare în rândul al doilea sau - uneori - al treilea al ştampilei⁸⁰.
La Cladova s-au găsit, în afara ştampilelor legiunii a XIII-a gemina şi din cele ale cohors II Flavia Commagenorum⁸¹, o cohortă care era staţionată în marele castru auxiliar de la Veţel (Micia), la cca. 100 km în amonte pe Mureş de Cladova. Nici aceste ştampile nu au putut fi datate mai strâns. Cohorta este atestată deja în primele diplome militare⁸², aşa că dislocarea de vexilaţii din această trupă la Mureşul inferior în timpul lui Traian nu poate fi exclusă.
Putem presupune că un drum atât de important din punct de vedere strategic şi comercial ca acesta a fost construit şi păzit deja din timpul lui Traian. El urma de altfel vechiul drum al sării al văii Mureşului, care era folosit deja în preistorie⁸³. Acest drum trecea pe valea Mureşului mai departe spre Szeged (Partiscum) (Ungaria), la vărsarea Mureşului în Tisa. Descoperirile de epocă romană de la Szeged nu permit din păcate nici ele o datare mai restrânsă, iar o săpătură pe locul acestor descoperiri este aproape imposibilă, fiindcă zona este azi acoperită de oraşul actual⁸⁴. Descoperirile de la Szeged nu au un caracter militar cert, dar au totuşi unul oficial. O inscripţie fragmentară, care menţionează probabil un praefectus vehiculorum şi un vilicus⁸⁵, ne sugerează cursus publicus şi o staţie vamală.
Imaginea organizării militare a Daciei sud-vestice din timpul lui Traian prezintă încă multe lacune. Cele mai multe indicii şi elemente de datare conduc însă la ideea, că cel puţin "drumul vestic", respectiv castrele auxiliare şi cel al legiunii a IV-a Flavia felix de la Berzovia au fost construite în primele lor forme în timpul lui Traian. Castrele din lemn şi pământ, databile timpuriu, de la Vărădia şi Surduc, castrul de legiune de la Berzovia şi primele două fortificaţii de la Tibiscum⁸⁶ aparţin din motive arheologice şi de istorie militară epocii lui Traian. În ceea ce priveşte "drumul estic" , castrele de pe el - Orşova (?), Mehadia, Teregova - sunt mult mai puţin cunoscute. Nu avem argumente decisive pentru staţionarea trupelor auxiliare atestate în aceste castre în timpul lui Traian, fiindcă pentru cohors III Delmatarum (sive Dalmatarum) din Mehadia nu avem - cum s-a văzut - ştiri de dinainte de anul 179, pe când cohors VIII Raetorum de la Teregova este atestată pentru anul 129 încă în estul Daciei. Nici cercetarea sumară a acestor fortificaţii nu a adus elemente de datare indubitabile pentru această perioadă. Monedele de la Mehadia datează şi din perioade mai timpurii, dar aceasta spune puţin despre aspectul miltar al prezenţei romane de acolo în această perioadă⁸⁷. Existenţa "drumului estic" în timpul lui Traian poate fi presupusă din motive istorice şi logice; datarea şi caracterul prezenţei militare romane de-a lungul acestui drum pot fi obţinute numai prin cercetări arheologice sistematice.