Prezentarea colecţiei de roci şi minerale.
|
Realizator: Dr. Andrei Kiss - cercetător ştiinţific
Text: Dr. Andrei Kiss - cercetător ştiinţific
Traducere: Eduard Németh
Foto: Liviu Tulbure
Anul apariţiei: noiembrie 2003, Ediţia a II-a 2004
Formarea şi îmbogăţirea colecţiilor de roci şi minerale pe parcursul timpului a fost în strânsă legătură cu practicarea şi dezvoltarea mineritului, prilej de cunoaştere directă a acestora. Astfel s-a întâmplat şi în Banat, provincie minieră străveche şi cunoscută, începutul mineritului şi ale metalurgiei bănăţene se situează în perioada de trecere de la neolitic la epoca bronzului, când această preocup'are a fost limitată la culegerea manuală a cuprului nativ, care era întâlnit frecvent, pe atunci, în zonele superficiale de oxidare ale zăcămintelor de la Ocna de Fier, Şasea Montană, Moldova Nouă şi alte localităţi. Zestrea minerală a Munţilor Banatului a atras şi atenţia romanilor, care au acordat o atenţie deosebită aurului şi cuprului, exploatându-le cu o tehnică mai avansată. Şi astăzi se mai păstrează urmele puţurilor şi galeriilor săpate de către romani la Ocna de Fier, Şasea Montană şi Moldova Nouă, localităţi importante, cu bogăţii miniere deosebite, într-o zonă pe care facitus, în anul 120, o denumeşte "centum putae", adică regiunea cu o sută de mine. Dezvoltarea minieră, care a stagnat în timpul ocupaţiei turceşti (1552-1716), a fost reluată cu mare elan în perioada administraţiei austriece, de această dată problema zăcămintelor fiind urmărită în mod ştiinţific. După reorganizarea exploatărilor s-au început cercetările miniere propriuzise, fiind coordonate de către instituţia "Banater Bergwerk Einrichtungskommision" (1717) cu sediul central la Timişoara şi cu patru oficii montanistice la Şasea Montană, Dognecea, Moldova Nouă şi Oraviţa unde a fost înfiinţat un directorat minier şi o şcoală montanistică. De la această dată începe colectarea, analizarea şi descrierea permanentă a eşantioanelor de roci şi minerale, punându-se bazele unor colecţii ştiinţifice precum şi a literaturii de specialitate, în 1738 minerul C.Delius descrie bogăţia mineralogică a zăcămintelor din Banat, preocupare continuată în 1774 de către inginerul Ignaz v. Born, care denumeşte scârnele mineralizate ale provinciei-Banat "Saxum Metaliferum". în 1775 epistolarul Francesco Griselini cu ocazia călătoriei sale efectuate în Banat, vizitând centrele miniere, Moldova Nouă, Şasea Montană, Oraviţa Dognecea, Ocna de Fier şi Bocşa Montană, remarcă varietatea şi frumuseţile mineralogiei Banatului. Apreciază şi descrie, ca o bogăţie unică în Europa, zăcămintele de cupru Simon-luda situate între localităţile Ocna de Fier şi Dognecea. Se întoarce în Italia cu o frumoasă colecţie mineralogică pe care o donează Universităţii din Pavia. în perioada 1860-1863 zăcămintele bănăţene au fost cercetate de către profesorul |
Bernhard v. Cotta, de la Academia Minieră Freiburg, care elaborează prima monografie "Erzlagerstatten in Banat und Serbien" (1864). El este considerat părintele metalogeniei banatice, în special, precum şi al ştiinţei metalifere, în general. Propune pentru prima dată denumirea de "banatit" pentru întreg complexul _de roci eruptive laramice din Banat şi peninsula Balcani, denumire acceptată pe plan mondial, în secolele XVIII şi XIX Banatul devine o provincie minieră celebră, cunoscută în lume. Bogăţia zăcămintelor de cupru, fier, plumb, zinc, aur, argint, huilă, ş.a au permis o dezvoltare rapidă şi amplă a mineritului. Paralel cu activitatea industrială se dezvoltă, pe baze noi, şi cea de cercetare. Se întocmesc şi se îmbogăţesc acum noi şi însemnate colecţii de roci şi minerale. O contribuţie în acest sens vine din partea a doi profesori de la Şcoala reală din Timişoara, Perene Fulepp (1830-1874) şi respectiv Ede Themák (1838-1907), care prin colectările lor au pus bazele colecţiei din cadrul Societăţii de Ştiinţele Naturii din Timişoara (1873-1918), preocupándu-se în mod ştiinţific de mineralogia Banatului. O bună parte din această colecţie, cu ocazia reformei şcolare, a ajuns material didactic, la Colegiul Bănăţean din Timişoara precum şi la alte şcoli din oraş, restul fiind păstrate la Castelul Huniade. Din eşantioanele colectate de către E. Themák au beneficiat muzeele mari din Europa (Budapesta, Viena, ş.a.) dar şi numeroase şcoli, care au învăţat tainele mineralogiei pe eşantioane bănăţene şi, nu în ultimul rând, muzeul Societăţii de Ştiinţele Naturii din Timişoara, care a fost preluat integral de către Muzeul de Ştiinţele Naturii, din' cadrul Muzeului Banatului Timişoara. Colecţia de roci şi minerale s-a format, deci, de-a lungul a 125 de ani prin colectări pe teren, schimburi, donaţii şi achiziţii. Este cea mai bogată colecţie regională din sud-vestul României şi una dintre cele mai reprezentative pentru zona mineralogică a Banatului, în perioada premergătoare primului război mondial când exploatarea fierului a luat o mare dezvoltare, mineralogul Sándor Koch strânge o importantă colecţie, de minerale specifice zonei, pe care o donează mai târziu Universităţii din Szeged. în perioada interbelică şi până astăzi, printr-o preocupare constantă, colecţionarul Constantin Gruescu a reuşit să strângă un material mineralogic imens, splendide flori de mină, de care au beneficiat numeroase muzee (şi vizitatorii lor) din ţară, Bucureşti, laşi, Galaţi, Reşiţa, Arad şi în special cel din Timişoara. El deschide în 1967 porţile unui muzeu propriu, "Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului" la domiciliul său din Ocna de Fier. Colecţia de roci şi minerale s-a format, deci, de-a lungul a 125 de ani prin colectări pe teren, schimburi, donaţii şi achiziţii. Este cea mai bogată colecţie regională din sud-vestul României şi una dintre cele mai reprezentative pentru zona mineralogică a Banatului. Colecţia de roci şi minerale a Muzeului de Ştiinţele Naturii din Timişoara cuprinde astăzi peste 3000 de eşantioane: o gamă completă de roci magmatice, sedimentare şi metamorfice; minerale din toate clasele (elemente native, sulfuri, compuşi halogenaţi, oxizi şi hidroxizi, săruri oxigenate, ş.a); lemn silicifiat, corali, chihlimbar, piese asupra cărora se extinde noţiunea de mineral, chiar dacă sunt substanţe organice. |
Ele, pe lângă numeroasele flori de mină, cu diferitele forme şi diversele culori de cristale, au o valoare estetică deosebită, asemănătoare pietrelor preţioase, fine şi ornamentale. O mare parte a materialului provine din zona mineralogică Banat, altele din zona minieră Baia Mare dar şi străinătate. Investigaţiile mineralogice au situat Munţii Banatului în literatura de specialitate, ca o zonă clasică pentru studiul mineralelor din rocile şi mineralizaţiile de contact, în perioada 1950-1970, inginerul Caius I.Superceanu identifică 230 de minereuri şi le descrie în lucrarea "Indexul mineralogic al Banatului" (1971). Din zăcămintele bănăţene, locus tipicus, au fost descoperite şi descrise pentru prima dată o serie de minerale noi, care se află în colecţia noastră. Amintim: andraditul, 1800 la Ocna de Fier; sascaitul, 1870 la Şasea Montană; ludwigitul şi veszelytul 1874 la Ocna de Fier; dogneceitul, 1884 la Dognecea; warthaitul, 1925 la Ocna de Fier; ciclovaitul, 1948 la Ciclova Montană. Tot din zona Banatului au fost semnalate pentru prima dată în ţara noastră mineralele, ca poligorskitul, 1967; Mn-ilumitul, Mn-ferosalitul, 1969 şi Mn-salitul, 1974. Prin activitatea de colecţionar a lui Constantin Gruescu colecţia a dobândit piese deosebite : cristale de andradit şi grossular, ce au fost găsite în geodele din cariera Terezia, minele Delius, Corp Mijlociu şi Marcus-40, de la Ocna de Fier, care sunt în combinaţii mineralogice de mare variabilitate; formele de cristalizare ale calciului, atât de la Ocna de Fier, unde predomină formele scalenoedrice, cât şi de la Dognecea, unde predomină forma tabulară, lamelară, dă eşantioanelor o nuanţă estetică deosebită (calcitul în Banat prezintă peste 100 de combinaţii de forme!); minereuri de fier sub formă cristalizată; magnetitul, care s-a format ulterior silicaţilor ce compun scarnul de la Ocna de Fier, cu cristale mari dodecaedrice şi romboidale, aciculare şi colomorfe; hematita cu cristale lamelare dispuse sub formă de rozete; ludwigitul sub formă de agregate fibroase până la 20 cm; malachitul cu aspect cristalin în dispoziţie radiară, descoperit în Corpul Petru şi Pavel, la nivelul galeriei Reichenstein, la Ocna de Fier, în mici geode, aflate într-o masă compactă de hematit. Tot în mina Reichenstein, în partea superioară a zăcământului Delius, într-o geodă a fost descoperită pentru prima dată în lume (1972), o nouă formă de maclare a cuarţului, cea coaxială cu concreşteri radiare, cu dublă şi triplă maclare, numită "Macla Gruescu". Mai amintim macla japoneză a cuarţului, care în literatură de spcialitate este prezentată cu cristale de câţiva mm; cea provenită de la Ocna de Fier, ca o raritate europeană, prezintă cristale de câţiva cm, ş.a. Majoritatea acestor eşantioane formează colecţia ştiinţifică, depozitată şi conservată corespunzător, permiţând studii mineralogice comparative, ale variaţiilor compoziţionale şi estetice, ale mineralelor din rocile şi mineralizaţiile de contact, etc. Circa 400 de eşantioane sunt expuse în expoziţia de bază, permanentă, de la etajul II al Castelului Huniade. |