-

În timp ce construcţiile circulare megalitice din Europa de nord-vest marcau vizibil prin monumentalitate peisajul pe parcursul mai multor milenii, atrăgând încă de timpuriu asupra lor interesul cercetătorilor trecutului, dar şi al amatorilor, sub solul roditor din Europa centrală dormitau tăinuite alte construcţii, cel puţin la fel de monumentale şi cu aproximativ 2000 de ani mai vechi: aşa numitele Kreisgrabenanlagen, complexe de şanţuri circulare. Cauza principală a faptului că ele nu au fost remarcate până în deceniile târzii ale secolului al 20-lea constă mai ales în arhitectura specifică: complexele sunt compuse din şanţuri în formă de „V“, adâncite până la maximum 5 m, şi din palisade de lemn circulare. Câteodată sunt prezente şi valuri de pământ. Lucrările agricole efectuate pe parcursul a şapte milenii au aplatizat progresiv urmele acestor construcţii în aşa măsură, în aproape toate cazurile, încât ele nu pot fi recunoscute astăzi drept monumente arheologice decât prin intermediul fotografiilor aeriene sau cu ajutorul metodelor geofizice de prospecţiune.În pofida numărului mare de complexe circulare de şanţuri documentate, rămân încă multe semne de întrebare, de exemplu asupra alegerii poziţiei geografice, asupra planificării şi organizării muncii de construcţie sau în legătură cu utilizarea lor (inclusiv posterioară). În final, se pune întrebarea scopului existenţei celor mai vechi construcţii monumentale din Europa. Independent de alte funcţii sociale şi rituale, complexele circulare de şanţuri îndeplineau funcţia de codare, sub formă monumentală, a cunoştiinţelor astronomice din mileniul al 5-lea; cu alte cuvinte, erau construcţii edilitare păstrătoare ale cunoştiinţelor (Gebautes Wissen).

-

The study deals with the fortified enclosures consisting of circular ditches in South Germany and Lower Austria. By studying these monuments and taking into account the fact that they are oriented according to various geographic and astronomical points of reference, the author concludes that their builders had very advanced astronomical knowledge. The Ippersheim complex represents an argument for the hypothesis that astronomic orientations are not only symbolic in nature. The fact that fixed reference points are used and the fact that the complex is situated at the intersection of topographically fixed axes indicate that one of the purposes of these enclosures was the contemplation of cyclical celestial phenomena. In principle, one of the aims of circular ditch complexes in the 5^th millennium is to encode contemporary astronomic knowledge in a spatial-monumental form, for the first time at least in Europe.

-

Pentru Neo-Eneoliticul de pe teritoriul României, vârfurile barbelate (harpoanele) reprezintă tipul de artefact, confecţionat din materii dure animale, asupra căruia avem cele mai numeroase informaţii. Lotul de care am dispus pentru acest studiu, provenind din aşezarea de la Hârşova-tell, este constituit din 19 harpoane (provenind din săpăturile arheologice efectuate între 1989 – 2008), confecţionate din corn de Cervus elaphus. În acest studiu am încercat să identificăm modalităţile de achiziţie ale materiei prime, procesele tehnologice de obţinere a pieselor finite, apoi economia acestor piese finite (modalităţile de utilizare şi rolul lor în economie) şi, în final, eventualele reparaţii ale pieselor fracturate şi reintegrarea lor în economia comunităţii. Am prezentat o serie de experimente şi exemple etnografice, pentru a ilustra faptul că denumirea de harpon, extinsă la nivelul tuturor vârfurilor barbelate, este incorectă. Comparaţiile etnografice care, iniţial, păreau să ofere cheia pentru a înţelege modalităţile prin care aceste arme au fost utilizate (în condiţiile în care ele nu au fost integral recuperate, lipsindu-le mânerul), au complicat discuţia, dovedind că o pradă poate fi doborâtă prin diferite căi şi că aceeaşi armă poate fi utilizată în diferite moduri.

-

With the Gumelniţa culture, harpoons are those artifacts made of hard animal material on which we have the most extensive data. At the settlement of Hârşova-tell we have identified 19 harpoons made from Cervus elaphus antler. This study raises the issue of the generic name of harpoon, covering the entire range of barbed points, an issue approached by other authors as well. The study of the assemblage aimed to integrate into an economic cycle, including manufacturing, using and maintenance. In this sense, it is of great importance to highlight an activity of weapon maintenance, therefore of restoration after fracturing. It is the ethnographic comparisons, which initially seemed to offer the key to understanding the usage of these weapons, that have complicated the debates, proving that an animal could be taken down in various manners and the same weapon could be used in various ways. We are still in the debating stage, as we cannot make a functional separation of the different types of barbed points.

-

Articolul de faţă îşi propune să ia în studiu un aspect mai puţin abordat în literatura de specialitate de la noi şi anume documentarea în siturile preistorice a descoperirilor ce atestă inhumări de mamifere din familia canidelor, fie că vorbim de inhumări individuale, fie în asociere cu inhumări umane. Dată fiind vastitatea şi complexitatea temei, nu ne-am propus în paginile de faţă o tratare exhaustivă a acestui fenomen. Luarea în discuţie a acestui subiect - exotic la prima vedere - are la bază descoperirea în anul 2006 în situl de la Alba Iulia-Lumea Nouă a două schelete de câine, cu provenienţă din contexte arheologice aparţinând grupului Foeni. Identificarea unor analogii pentru descoperirea noastră ne-a determinat să extindem orizontul cronologic (din mezolitic până în Hallstatt), precum şi zona geografică la întreg continentul european şi nu numai.

-

The present article aims to study a less approached subject in Romanian specialized literature, which is the documentation of the prehistorical sites with discoveries that confirm canid burials, either individual ones or associated to human ones. The current state of research acknowledges multiple theories about the origin of the dog and the moment of its domestication. The most common and accepted opinion is that Canis familiaris Linnaeus (the domestic dog) is the descendent of Canis lupus Linnaeus (the wolf). The canids are considered to be the first domesticated animals in Europe. Archaeological an archaeozoological research from Iron Gates area, with mezolitic sites such as Vlasac, Hajdučka Vodenica or Lepenski Vir, have brought valuable information on Canis familiaris (fig. 6). In Siberia, close to the Baikal lake (Russia), these has been found in the Shamanka necropolis the grave of a Husky, Chow Chow or Samoyed (fig. 7) dog, and in the Lokomotiv necropolis one of a tundra wolf (Canis lupus albus) (fig. 8-10). In Alba Iulia-Lumea Nouă two dog skeletons from the Foeni group were found, one of them having a Spondylus shell pendant (fig. 3-5). In the neolithic necropolis of Ripoli (Italy) a woman’s grave had on her feet a dog skeleton (fig. 12), while in the Parma-via Guidorossi site a dog grave has been found (fig. 13). The Michelsberg culture, specific to Central and Western Europe late neolithic, presents intentional dog burials in Bretteville-le-Rabet (fig. 11) or Heilbronn-Klingenberg “Schlossberg” (fig. 16). For the British neolithic, a complete dog skeleton has been discovered in one of the ditches of the Windmill Hill neolithic settlement, while at Grime’s Graves an intentionally buried dog skeleton (fig. 17-18) has been researched. Research of the Van-Yoncatepe (Eastern Anatolia) hallstattian necropolis led to identification of 14 dog skulls in one burial chamber (fig. 19-20), and of a female skeleton close to a pot (fig. 21) in another one. The presence of the dog bone remains in the inhumation graves is often considered the result of a particular attitude of the human towards the dog. This special funerary context can be interpreted through the unique bond between the prehistorical human and its dog, reflected in activities such as hunting, guarding, or companionship. The dog is considered a companion of the everyday activities, protects the domestical space and the animal flocks; last but not least, the human hunts together with it. This relationship can explain the dog graves found nearby the human ones, as the dog follows its master also in afterlife.

-

Între anii 2006 și 2009 o echipă româno-americană a cercetat o nouă suprafaţă în tellul de epoca bronzului de la Pecica ”Şanţul Mare”, situat în vestul României. Bazată pe o istorie a cercetărilor care începe în secolul al XIX-lea, acest proiect a efectuat o cercetare fără precedent a ultimei jumătăţi atât a depunerilor aşezării de epoca bronzului, o perioadă care include înflorirea aşezării, ca un centru major al distribuţiei metalurgiei bronzului şi a cailor, dar şi a perioadei de declin şi de abandonare definitivă a aşezării, în condiţiile unei degradări severe a mediului. Combinarea tehnicii de săpătură stratigrafică cu aplicarea tehnicilor de flotare au oferit prima imagine asupra economiei domestice a aşezării.

-

In 2005, a consortium of Romanian and American investigators with funding from the National Science Foundation (USA), returned to the site of Pecica for a more focused study of the Bronze Age occupation of the settlement. The initial goal of this research was to record and date the Bronze Age profile of the site. To do this while minimizing damage to surviving Dacian deposits, the investigation focused first on relocating Crişan’s backfilled excavation units, and then excavated two stratigraphic trenches within these previously excavated areas where the backfill could be quickly removed exposing the intact Bronze Age layers.

-

The Dacian animal economy was centered around livestock production, especially pig rearing. A substantial number of the pigs were sucklings, suggesting the presence of a relatively specialized, rapid-turnover husbandry system of locally produced meat. Small numbers of caprines (mostly or all sheep) and cattle were also raised, both being used primarily (but not exclusively) for meat rather than dairy, wool, or traction.

The Bronze Age population at Pecica were similarly reliant on animal husbandry, but were far less focused on a single domesticate. In general, caprines were the most common livestock, followed closely by pigs and cattle. A wide variety of wild animals were utilized, from turtles to aurochs, but red deer were the most frequent hunted animal. Fishing was less important than in the Iron Age.

-

Economia dacilor era centrată în jurul creşterii animalelor, în mod special a porcilor. Un număr important de porcine a fost alăptat, sugerând prezenţa unui sistem local de producere a cărnii relativ specializat. A fost crescut, de asemenea, un număr mic de ovi-caprine (cele mai multe oi) şi de vite, ambele fiind folosite în principal, dar nu exclusiv, pentru carne şi mai puţin pentru produse lactate, lână sau tracţiune.

Populaţia epocii bronzului de la Pecica se baza şi ea pe creşterea animalelor, dar au fost mai puţin centraţi pe o singură specie domestică. În general, caprinele au fost cele mai frecvente animale din şeptel, urmate îndeaproape de porcine şi vite. O mare varietate de animale sălbatice a fost folosită, de la broaşte ţestoase la bour, dar cerbul este cel mai frecvent animal vânat. În comparaţie cu epoca fierului în această perioadă pescuitul a fost mai puţin important.

-

En l’an 8, le poète romain Publius Ovidius Naso, sur édit impérial d’Auguste, est condamné à la relegatio in perpetuum: il doit quitter Rome et est relégué dans un lieu éloigné de la Ville, d’où il ne pourra plus revenir. Le lieu de relégation d’Ovide est Tomis, une cité grecque de la Dobrogea  (région appelée encore suivant le contexte Scythie mineure, Pont occidental, appartenant dès l’an 87 de notre ère à la province romaine de Mésie inférieure), jouissant, semble-t-il, d’une certaine autonomie à l’époque,  qui a pris plus tard le nom de Constanţa et qui est actuellement la ville portuaire la plus importante de Roumanie.

L’histoire de cette cité, où les fouilles archéologiques méthodiques ont vu le jour au début du XXe siècle mais sont restées jusqu’à nos jours très incomplètes, n’est pas documentée de façon extensive par les Anciens et ceci vaut notamment pour la période allant de la première moitié du Ier siècle avant notre ère à la première moitié du Ier siècle de notre ère pour laquelle le poète relégué romain Ovide est non seulement l’unique témoin oculaire à Tomis mais la seule source historique tout court pour la région à nous être parvenue.

-

În anul 8 d. Chr. Poetul roman Publius Ovidius Naso a fost condamnat prin edict imperial la relegatio in perpetuum, fiind nevoit să părăsească Roma. Locul exilului poate fi identificat cu Tomis (actualmente cunoscut sub denumirea de Constanţa, cel mai important oraş portuar al României), un oraş grecesc din Dobrogea (regiune denumită ulterior Sciţia Minoră, Pontul occidental, aparţinând începând cu anul 87 d. Chr. Provinciei romane Moesia Inferioară) care în perioada respectivă se bucura aparent de o anumită autonomie.

Istoria acestui sit, al cărui cercetare arheologică a demarat la începutul secolului al XX-lea şi a rămas însă incompletă până în zilele noastre, nu este consemnată în mod extensiv de către antici, lucru valabil şi pentru perioada cuprinsă între prima jumătate a secolului I î. Chr. şi prima jumătate a secolului I d. Chr. Poetul roman Ovidiu nu este doar un martor ocular aflat în exil la Tomis, ci reprezintă singura sursă istorică de care dispunem pentru regiunea Dobrogei.

-

Castrul legiunii IIII Flavia Felix de la Berzobis (loc. Berzovia, jud. Caraş – Severin) – v. Pl. 1 – a fost ridicat cel mai probabil între cele două războaie dacice şi a funcţionat până la începutul domniei lui Hadrian (118/119 p. Chr.), când legiunea pleacă  din Dacia.  

Cercetările arheologice din ultimii ani s-au desfăşurat în zona clădirii comandamentului. După cele şapte campanii s-a conturat planul principalelor sectoare din principia: încăperile posterioare, basilica şi armamentaria. Sub nivelele acestei faze de piatră au fost surprinse două faze de construcţie a comandamentului de lemn. Publicarea recentă a rezultatelor săpăturilor arheologice din anii 1965-1968 în castru a contribuit la completarea planului comandamentului de piatră, devenind deductibilă lungimea acestuia.

-

The fortress of legio IIII Flavia Felix at Berzobis (Berzovia, Caraş–Severin county) was most likely founded between the Dacian wars and functioned until the start of Hadrian`s reign, when the legion left Dacia. Archaeological excavations carried out in principia over 1998-2005 identified three construction periods: two in timber and one in stone.

The research of the legionary fortress at Berzobis provides a very clear image of the military architecture under Trajan. The headquarters buildings are representative for the start of the 2nd century AD, however they are within the framework of implementing the layout of this building type in Principate fortresses.

-

Studiul de faţă încearcă să aducă în atenţia opiniei publice şi a specialiştilor o descoperire arheologică efectuată în anul 2005 şi având o importanţă deosebită pentru problematica complexă a aşezării populaţiei sarmatice în zona de câmpie de pe cursul inferior al râului Mureş.

Investigaţiile arheologice sistematice s-au desfăşurat pe parcursul a 12 ani (1995-2007), conturându-se un sit arheologic de o complexitate deosebită cu numeroase complexe arheologice databile din epoca bronzului şi până în evul mediu târziu. O situaţie aparte este reprezentată de necropola din perioada sarmatică şi de cele medievale (timpurii şi târzii) din care au fost dezvelite câteva zeci de morminte (majoritatea fără inventar, dar şi un mormânt cu un inventar deosebit, cu mărgele, pandantive şi medalion din aur). Acesta din urmă va face obiectul prezentului studiu.

-

The present study is aimed at bringing to the public and specialists’ attention an archaeological discovery made in 2005, which is of great importance to the complex issue of Sarmatian settlement on the lower course of the Mureş river.

Systematic research on the archaeological site was carried out for 12 years (1995-2007). The research has revealed a very complex archaeological site, containing numerous archaeological complexes which can be dated as early as the Bronze Age and as late as the Late Dark Ages. Apart from all stand the Sarmatian Age and Dark Age (both Early and Late) burial sites, which contain numerous  graves.  Many of these graves lack artefacts, but in one, the subject of the present study, gold pendants, a medallion and beads were discovered.

-

Mormintele prezentate în cadrul acestui studiu reprezintă activitatea de cercetare efectuată de către Muzeul Banatului Timişoara şi Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj Napoca, în situl arheologic de la Foeni (jud. Timiş), punctul „Cimitirul ortodox”. Cercetările au avut loc între anii 1991 – 2007, complexele dezvelite fiind preponderent preistorice. În campaniile dintre anii 1991 – 1993, 1995 – 1998 şi 2001 – 2002 au fost descoperite şi 18 morminte de inhumaţie, de factură sarmatică, care fac parte, cu siguranţă, dintr-o necropolă mai mare distrusă în mare parte de actualul cimitir ortodox. Mormintele descoperite în campaniile din anii 1992 – 1993 au fost singurele publicate (Tănase, Mare 2000).

Pe baza inventatului funerar păstrat, grupul de morminte de la Foeni se poate data la sfârşitul secolului II – prima jumătate a secolului III p. Chr., adică în a doua perioadă a epocii sarmatice (anii 180 – 270 p. Chr.), fără a atinge limita maximă a acestei cronologii. Totuşi, fără săpături arheologice suplimentare, nu putem preciza cu exactitate, dacă această cronologie este unitară pentru întreaga necropolă.

Pe lângă importantele date cronologice, necropola de la Foeni ne oferă informaţii despre complexitatea ritului şi ritualului funerar sarmatic, aspecte prea puţin discutate în spaţiul Banatului românesc.

-

The graves presented in this study were discovered by members of the Banat Museum Timişoara and the Institute of Archaeology and Art History, Cluj Napoca, in the area of the Foeni (Timiş County) archaeological site, “Orthodox Cemetery”. The research took place between 1991 and 2007, and reported mainly prehistoric discoveries (from the Neolithic and Bronze Ages).  In the excavations of 1991 – 1994, 1995 – 1998 and 2001 – 2002, the archaeologists discovered 18 inhumations graves characteristic of the Sarmatian population. The graves appear to be only a small part of a bigger necropolis, largely destroyed by current orthodox cemetery. The only graves discoveries published were those from the years 1992 – 1993.

Based on the preserved funerary inventory, the graves of the Foeni necropolis could be dated to the 2^nd century – first half of the 3^rd century AD, the second period of the Sarmatian age, without reaching the maximum of this timeline. However, without further excavations, we cannot assert that this timeline applies uniformly throughout the necropolis.

In addition to the important chronological data, the Foeni necropolis gives us information about the complexity of the Sarmatian burial rites and rituals, aspects of the culture seldom discussed in relation to the Banat region.

-

În studiul de faţă ne-am propus analizarea accesoriilor vestimentare şi a obiectelor de podoabă descoperite atât în mormintele de incineraţie, cât şi în cele de inhumaţie din cadrul necropolelor birituale sigure. Mai mult din cauza nepublicării, necropolelor de la Berghin şi Târnava, considerăm util a preciza că vom face referiri la acestea doar acolo unde datele pe care le deţinem ne pot ajuta. Încă de la început, trebuie să precizăm că aceste obiecte nu sunt foarte numeroase raportat la numărul mormintelor descoperite, în primul rând datorită numărului mare de morminte de incineraţie ce a dus la distrugerea obiectelor prin procesul arderii şi în al doilea rând, din cauza adâncimii reduse a mormintelor, fapt ce a dus la distrugerea lor prin diverse lucrări agricole sau edilitare.

-

Within the contents of this study we have focused on the analysis of clothing acessories and of finery found in cremation as well as in inhumation graves as part of the cemeteries of whose biritual character we are certain of. Due to the fact that the Berghin and Târnava cemeteries have not been published yet, the author will refer to them only to the extent to which certain inventory items are mentioned in other studies. We have to mention the fact that these items are not of large number compared to the high number of the graves discovered, firstly due to the large number of incineration graves which led to their demise through the process of burning and secondly because of the shallowness of the graves which led to their obliteration due to several agricultural or town planning work processes.

-

Studiul de faţă se doreşte a fi o reconstituire a unor descoperiri din perioada medieval timpurie, dintr-un sit multistratigrafic cercetat în mai multe etape pe parcusul a mai bine de un secol. Practic acest articol face parte dintr-o serie, prin care se doreşte să se redea circuitului ştiinţific săpături mai vechi efectuate de arheologi ai muzeului din Arad sau în colaborare, unele publicate parţial, altele inedite, din situri databile în perioada Evului Mediu. Ineditul planează şi în cazul descoperirilor medieval timpurii de la Pecica - Şanţul Mare, care cu toate că au fost semnalate şi înregistrate de-a lungul timpului, au fost mai puţin valorificate în literatura de specialitate. Chiar dacă a fost vorba de un sit de o mare importanţă pentru habitatul văii Mureşului inferior, în epoci diferite cronologic, practic până acum nu dispunem decât tratări mai mult s-au mai puţin parţiale, în care sunt tratate oarecum subiectiv doar anumite epoci şi nu situl în ansamblul său. În cele ce urmează voi prezenta date legate de descoperirile făcute pe suprafaţa tell-ului, unde a fost localizată o necropolă, dar şi de pe terasa din imediata vecinătate, unde se afla aşezarea contemporană. Aşa cum vom vedea în cele ce urmează, până în acest moment cele mai multe contribuţii legate de orizontul cronologic vizat de noi au fost aduse de cercetările întreprinse aici de echipa condusă de reputatul arheolog clujean I. H . Crişan, care din păcate au rămas nepublicate până astăzi. În cele patru campanii arheologice cea mai importantă contribuţie, pe lângă săparea unui număr important de morminte, o parte deranjate de săpăturile anterioare, a fost delimitarea spaţiului ocupat de necropolă şi încadrarea cronologică corectă a vestigiilor. În acelaşi timp, prin două sondaje efectuate pe terasa învecinată, unde a fost identificată aşezarea contemporană, s-au putut stabilii două faze majore de locuire, corespunzătoare cronologic secolelor XI-XIII şi XIII-XVI.

-

Diese Studie sieht sich als eine Rekonstruktion der Funde aus dem frühen Mittelalter, aus einer multistratigrafischen Stätte die in mehreren Etappen im Laufe von mehr als einem Jahrhundert untersucht wurde. Es ist vor allem die Rede über Erkenntnisse über die Oberfläche des Tells, wo sich seit dem späten neunzehnten Jahrhundert eine Nekropole befand, aber auch über die angrenzende Terrasse, wo wahrscheinlich sich die gegenwärtige Siedlung befand. Ein Großteil dieser Informationen ist unveröffentlicht geblieben oder wurden bruchstückhaft und teilweise in der Literatur veröffentlicht, dies seiend einer der Gründe, die mich zu einem solchen sonst schwere Ansatz geführt haben, angesichts des Mangels an Daten die an dieser Stätte entnommen wurden. Ich werde auch versuchen, eine kurze Geschichte der Forschung in diesem Ort und der Beiträge zu fassen, die die einzelnen Aushübe zur Kentniss des chronologischen Plateaus den wir im Beitracht zogen, brachten. Bisher wurden die meisten Beiträge zum frühen Mittelalter von den Forschungen gebracht, die durch das Team des renommierten Klausenburger Archäologen I. H. Crisan unternommen wurden. Eine wichtige Rolle in der Aufnahme der oben genannten Ergebnisse spielt der Archäologe E. Dörner aus Arad. Leider wurden die Ergebnisse nur teilweise und kurz in monographischen Volumen die den Dakischen Entdeckungen gewidmet wurden, veröffentlicht. In den vier archäologischen Kampagnen ist der wichtigste Beitrag, neben der Grabung einer großen Anzahl von Gräbern, Teils von früheren Ausgrabungen gestört, die Nekropole und ihr chronologischen Rahmen  abzugrenzen. Gleichzeitig, durch den Untersuchungen der angrenzenden Terrasse, wo die zeitgenössische Siedlung festgestellt worden konnte, wurden zwei Lebensebenen umrahmt, die den XI-XIII Jahrhunderte und wahrscheinlich XIV-XVI aus chronologischem Sichtpunkt passten.

-

Vom Anfang des 13. Jhs. war die wichtigste politische Funktion des Gebiets zwischen Marosch, Theiß und Donau die des Ban von Severin. Ohne aufgelöst zu werden, wurde dieses Amt bis ins 16. Jh. beibehalten, es blieb aber eine Zeit lang unbesetzt, und so wie es Maria Holban ausdrückte kann man sogar von einer „Phantomexistenz“ sprechen. Freilich ist das nur eines der vielen Gründe weshalb im Zeitraum zwischen dem 14. Und 15. Jh. das genannte Staatsamt, in politischer Hinsicht, eine institutionelle Konkurrenz bekam. Auf diese Weise bot die Funktion des Gespans von Temesch ihrem Träger denselben Rang wie den des Wojwoden Transilvaniens oder den der Bane Slawoniens und Kroatiens. Aber diese Tatsache war keiner spontanen Entscheidung der Zentralmacht zu verdanken und fand nicht zu einem bestimmten Zeitpunkt statt, sondern war das Ergebnis eines internen Prozesses, welcher von den politischen Veränderungen an der südöstlichen Grenze des Königreichs bestimmt wurde. Angesichts der osmanischen Bedrohung werden die südlichen Grenzen gefährdet, so dass wichtige menschliche und finanzielle Ressourcen zu ihrer Verteidigung mobilisiert wurden.

-

Literatura istoriografică românească a cumulat în decursul timpului ample contribuţii asupra problematicii cnezimii româneşti din Transilvania şi Banat, analizând cu precădere perioada veacurilor XIV-XV, semnificativă prin prisma profundelor transformări ce au afectat acest palier al structurilor sociale româneşti din cadrul regatului ungar, în măsura în care această evoluţie a putut să fie surprinsă în plan documentar.

Cercetarea noastră este condiţionată destul de drastic de cantitatea şi calitatea informaţiei documentare pe care am accesat-o, fapt care nu ne oferă o marjă largă de interpretare; în pofida acestor condiţionări, mărturiile asupra cnezimii române din comitatele bănăţene de câmpie există şi, în măsura în care ele există, se poate încerca reconstituirea traiectului lor cel puţin pe o perioadă de un secol, mai bine definit între anii 1350-1450. Caracterul aleatoriu al documentelor nu permite acoperirea tuturor aspectelor ce ţin de existenţa acestei categorii sociale însă, în pofida acestor serioase limite, ne propunem să încercăm atât localizarea prezenţei unor cnezi în spaţiul Banatului de câmpie, cât şi reconstituirea profilului lor social-juridic pentru a constata cât anume din tradiţia lor cnezială s-a perpetuat până în secolele XIV-XV, care au fost formele în care elemente ale statutului lor privilegiat au supravieţuit până în momentul în care informaţia documentară începe să îi scoată la lumină.

-

La littérature historiographique roumaine a cumulé au long du temps des amples contributions sur le problématique concernant les knezes de la Transylvanie et du Banat, tout en analysant préponderemment la période des XIV^-e – XV^-e siècles, significative par le prisme des profondes transformations qui ont affecté ce pallier des structures sociales roumaines du royaume hongrois, en mesure que cette évolution ait pu être surprise sur le plan documentaire.

Notre recherche est conditionnée forcement par la qualité et la quantité de l’information documentaire disponible, fait qui nous assure une plus large plage de l'interprétation; en dépit de ces conditionnements, les témoignages sur les knezes roumains des comitats de la plane existent, et dans la mesure où ils existent on peut essayer la reconstitution de leur trajet au moins pour un siècle, autrement dire dans la période comprise entre les années de 1350–1450. Le caractère aléatoire des documents ne permet pas le traitement des tous les aspects qui tiennent de l’existence de cette catégorie sociale mais, en dépit de ces sérieuses limites, nous nous proposons de tenter tant la localisation de la présence des knezes dans l’espace du Banat de plaine, que leur profile social et juridique, pour constater la proportion où leur tradition s'est perpétuée jusqu'au XIV^-e siècle, qui ont été les formes auxquelles des éléments de leur statut privilégié  ont survécu jusqu'au moment où l’information documentaire commence les mettre en lumière.   

-

Barbara Moise face parte dintre puţinele personaje feminine de spiţă nobilă din Banat reţinute de memoria documentelor, fiind singura femeie din familia sa al cărei nume s-a păstrat în documentele secolului al XVI-lea. Ea provine dintr-o familie nobilă din Caransebeş, şi anume familia Moise. A fost căsătorită de trei ori, fără a se cunoaşte dacă a avut urmaşi cu vreunul dintre cei trei soţi. Primul ei soţ, Mihail Mîtnic, este membrul unei familii bogate cu tradiţie, moartea acestuia pricinuindu-i văduvei mari datorii. Destinul face ca şi a doua căsătorie a Barbarei, cu Ioan Găman, să se încheie în mod similar primeia. În schimbul unor posesiuni, Ioan recurge la un împrumut la soţia lui. După decesul soţului, familia sa protestează faţă de acest act. Uniunea cu Petru Kricsovay, tot din Caransebeș, reprezintă a treia căsătorie a Barbarei Moise. Finalul fericit sau nefericit a celei de-a treia căsătorii, din nefericire nu este relevat de documente.

Cazul Barbarei Moise este doar un exemplu pentru care s-au păstrat o serie de acte, fără să fi fost un caz ieşit din comun. Anexele ataşate demonstrează puterea cuvintelor rostite de bărbaţi, dar şi faptul că statutul femeii nu era nicidecum unul de invidiat.

-

This study aims to bring to the historiographical light one of the few cases kept by the documents, a story in which the main character is a woman, namely Barbara Moses.

She comes from a noble family from Caransebes, which appears in documents from the sixteenth century, Moses family. Destiny makes that her three marriages to end in a relatively short period of time, without children, and every time the situation to be the same: the husband dies and the lady remains widow. Her first husband, Mihail Mâtnic, is a member of a traditional family, a rich family, but his death brings a lot of debts for Barbara. The second aliance with Ioan Găman, member of another big family from Caransebeș, is a  deja-vu. Ioan borrows money from his wife and instead gives her some of his possessions. After Ioan death, his family doesn’t want her to have them. The third, and the last known marriage, was made with Petru Krichoway, also from Caransebes. Unfortunately, the end, happy or unhappy, is unknown.

It should be noted that her case is not unique, on the contrary, is just one among others, many at the time. The anexes demonstrate the power of the mans words, and the fact that the women statut is not an enviable one.

-

Recent Muzeul Banatului din Timişoara a achiziţionat un lot de nouă monete, de la Ferdinand I al Ungariei (1526-1564), ce ar fi făcut parte din tezaurul monetar medieval de la Satchinez, descoperit prin anii '70 ai secolului trecut. Se pare că acesta ar fi fost descoperit la lucrările agricole, pe o suprafaţă mai mare, fiind foarte probabil împrăştiat de plug. Se pare că au fost peste 3000 de monete mici din argint,  care au ajuns în colecţii private, o parte ajungând probabil şi în colecţia Muzeului Banatului. Consultând registrele de inventar am putut identifica 28 de piese provenind de la Satchinez care cel mai probabil fac parte dintr-un tezaur descoperit cel târziu în 1977, emise de regina Maria (1385-1395).

-

The Museum of Banat in Timisoara has recently acquired a batch of nine coins from Ferdinand I of Hungary, which might have been part of the medieval hoard of coins of Satchinez, discovered sometimes around the end of the 60s – beggining of the 70s of the former Century. The batch comes from a native (who might still have some other astray pieces). It seems that the hoard was discovered during farm works, being scattered by the plough.  They say (without any certainty to this effect) that there would have been over 3000 little silver coins, which came to belong to different persons, some probably even to the collection of the Museum of Banat. By searching the inventory registries I identified 28 Hungarian pieces originating from Satchinez (from two granters) and which in all probability are part of a hoard discovered in 1977 the latest, but they are all from Queen Maria (1385-1395).

-

Una dintre cele mai importante instituţii medievale şi premoderne a fost cea notarială. Importanţa sa a fost una practică legată de modul în care reacţiona societatea la actul scris. Odată cu răspândirea şi uzanţa tot mai frecventă a scrisului se dezvoltă, capătă noi valenţe şi se instituţionalizează practica notarială.

În contextul actual cercetării şi mai ales din cauza pierderilor suferite de arhivele bănăţene nu pot fi surprinse decât anumite aspecte legate de activitatea notarilor din zonă.  Iniţial, în secolele XIV-XV, activitatea de autentificare a intrat în grija forurilor competente, respectiv locurile de adeverire reprezentate în Banat de către capitlurile de la Cenad şi Arad. După 1552 cele două instituţii au dispărut în urma cuceririi Banatului de câmpie de către otomani. În aceeaşi perioadă Transilvania trecea printr-o serie de evenimente politice şi religioase care au dus la secularizarea activităţii capitlurilor. La acest aspect se adăuga distanţa şi lipsa unei tradiţii a bănăţenilor de a colabora cu instituţiile ardelene de profil toate favorizând dezvoltarea practicii notariale la nivel local.

Prezenţa notarială poate fi urmărită în oraşul de pe valea Timişului până în ajunul cedării în favoarea otomanilor (1658) moment în care întregul amsamblu tradiţional va fi destructurat în favoarea unor noi principii de guvernare impuse de Înalta Poartă.

-

One of the most important medieval and pre-modern institutions was the notary. Its importance was a practical one about how the society reacts to the writing. With the widespread and more frequent custom of writing develops the notaries practice acquires new meanings and institutionalizes.

In the Banat of Lugoj - Caransebes notary institution is visible in documents from the XVI century. Intermittently at first, notaries of mentioned area will be continued and active presence throughout the seventeenth century. Practice and generalization of writing turned notary into an indispensable official for Caransebeş town and Severin County authorities. In the seventeenth century most notaries will be recruited from two small noble families of Caransebeş, Ivul and Bobic, for which the job offered possibilities of a social ascent. The jurisdictions of these officials, which write exclusively in Hungarian, reach to real estate transactions, agreements between individuals or in relation to local authorities. Although very few documents issued directly by notaries have been preserved, we are able to provide data on their duties and social environment that they serve. The end of notary institution in the area must be linked to year 1658 when towns of Mountain Banat were ceded to the Ottomans.

-

Meşteşugul armelor de foc portative pe bază de cremene s-a dezvoltat în Balcani sub influenţa turcilor otomani. Armurierii veniţi din Orient odată cu trupele otomane făceau parte din categoria ienicerilor, aceştia fiind şi cei care i-au învăţat pe meşteşugarii locali secretul făuririi armelor.

În colecţia de arme a Muzeului Banatului Timişoara există astăzi trei pistoale şi zece kubure cu cremene realizate în ateliere balcanice. Grupate pe subcategorii, ele se împart astfel: două pistoale cu cremene de tipul Elbasan (Albania centrală), un pistol cu cremene de tipul Shkodra (nordul Albaniei), opt kubure cu cremene de tipul Peć (Metohija) şi două kubure cu cremene de tipul Foča (estul Herţegovinei).

Legat de datarea celor 13 piese din colecţia MBT, acestea se încadrează între a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (pistoalele albaneze) şi a doua jumătate a secolului al XIX-lea (unul din pistoalele de cobur de tipul Foča).

-

The craft of portable flint-lock firearms has been developed in the Balkan area under the influence of Ottoman Turks. The military needs made the Ottomans to support the start up and development of the weaponry production related crafts in the Balkan Peninsula. The armorers, who came from the East together with the Ottoman army, were part of the janissary troops, the latter being the ones who taught the local craftsmen the secret of manufacturing such weapons.

The firearms collection from the Banat Museum in Timişoara holds three flintlock pistols and ten flintlock kubure manufactured in the Balkan workshops. Considering the sub-grouping classification, these firearms are classified as follows: two flintlock pistols belonging to Elbasan type (Central Albania), a Shkodra type flintlock pistol (Northern Albania), eight Peć flintlock kubure (Metohija) and two Foča flintlock kubure (Eastern Herzegovina).

With a view to the age determination of the 13 exponents of the Banat Museum collection, they are dated between the mid 18^th century (the Albanian pistols) and the mid 19^th century (one of the flintlock pistol – namely the Foča type).

-

Aus Kameralgeldern wurde zur Zeit der Manufaktursgründung in Apatin auch ein Brauhaus im Ort errichtet, das nach Fertigstellung verpachtet wurde. Diesem war mehr Glück beschieden. Erst Mitte der 1930er Jahre wurde es aufgelassen und die Räumlichkeiten zu einer Fabrik umgestaltet.

-

Printre precursorii ziarului modern s-au numărat în secolele XV-XVII aşa-numitele „Neue Zeitungen”. Acestea aveau o apariţie neregulată şi nu aveau legătură unele cu altele, singurul lor scop fiind acela de a comunica ştiri. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea  numărul acestora a crescut continuu.

Primul ziar în sensul modern al cuvântului, „Relation aller fürnemmen und gedenckwürdigen Historien”, a apărut la Strasbourg în toamna anului 1605, fiind editat de Johann Carolus. Cele mai importante centre ale presei de limbă germană erau Pesta, Buda, Timişoara şi Bratislava.

În perioada în care Banatul s-a aflat sub administrare austriacă directă, problemele legate de cenzură erau subordonate Administraţiei Ţării Banatului. Cenzorul era superiorul iezuit Ernst Neumann. După dizolvarea ordinului, de acest aspect se ocupa consiliul orăşenesc, care numea un funcţionar drept cenzor. Această responsabilitate a fost preluată începând cu anul 1789 de către directorul Gimnaziului Piarist, după ce ordinul piarist se mutase de la Sântana la Timişoara cu un an mai devreme. Tradiţia - care prevedea ca directorul Gimnaziului Piarist să fie şi cenzor - s-a păstrat până în 1848.

Odată cu sfârşitul revoluţiei de la 1848-1849 administraţia provincială acorda permisiunea de deschidere a unei tipografii, iar guvernatorul provinciei acorda aprobarea pentru editarea unui ziar. În această perioadă, cenzura presei a intrat în atribuţiile poliţiei.

-

Die erste Zeitung im modernen Sinn des Wortes erschien im Herbst des Jahres 1605 und hatte den Titel  „Relation aller fürnemmen und gedenckwürdigen Historien”. Damit begann eine beeindrückende Entwicklung im Bereich des Pressewesens. Die bedeutendsten Zentren der deutschsprachigen Presse aus dem ungarischen Teil des Habsburgerreiches waren: Pest, Ofen, Temeswar und Pressburg.

Mit der Zensur der periodischen Publikationen beschäftigte sich im kaiserlichen Banat der Superior des Jesuitenordens Ernst Neumann. Als dieser Orden aufgelöst wurde, übernahm ein Mitglied des städtischen Rates diese Verantwortung. Ab 1789 wurde diese Rolle bis 1848 von dem Direktor des piaristischen Gymnasiums übernommen aber die Zensur wurde nicht so streng wie in andere Teile des Reiches durchgeführt. Nach der Revolution von 1848-1849 wurde die Überwachung der Presse, zur Zeit des neoabsolutistischen Regimes, von der Polizei  übernommen.

-

The topic discussed in the paper deliberately selects a timeframe (1848 – 1849) and not the reference to the generally approached process called “Revolution”, though for European historiography it is tempting to label events and processes rather than mere periods. In the particular case of the Serbs in Banat and Vojvodina, the historical period encounters several distinctive features.

-

Vicenţiu Grozescu, né en Grand Comloş, fut prêtre catholic de rite grecque dans sa commune, puis archiprêtre là bas, à Gros Saint Nicolas, nufin a Logoj, le centre de l’Episcopat. Il cultivait l’Histoire et fut l’autenr de L’Histoáre de Roumains de bas Mureş, où il plaidait pour leur autochtonité, y compris sur la base de vestiges archéologiques.

Plus tard il s’attaqua au problèmes des cointrée roumains du Banat, surtout les huit munies de privilèges/immunitées en échange des leur sercices militaires aux frontières du Sud du Royaume hongrois. En 1457 le Roi Ladislas V a sanctionné de nouveau les privilèges – „libertés” – le droit de propre jurisdiction des noble d’après le droit „de la (petite) Valachie” de là bas (jure Volachie requirente dans ces districtus Valachorum). Seulement les nobles roumains – creation royale des vieux Kinèzes, chefs et propriètairs de villes roumains – avaient vocation aux donations de terres daus ces districtus, les fonctionnoires et les commandants militaires était choisis parmi eux. Il exemplifiait la romanité de la région par des noms de familles de nobles, purs roumaines. En question d’origines de ces formations, il considerait q’après l’invasion hongroise une partie des Roumains des champs se réfugia dans la zone sud-orientale du Banat, celle des collines et des montagnes. Il croyat même que ces cointrées/pays roumains constituaient un Etat dans le Royaume de Hongrie, puis, après sa chute, du Principauté de Transyvanie auquel il fut attaché. Mais les attaques ottomans et la centralization en comitat, autour de Caransebeş, usurpa l’autonomie, jusqu’a leur cession vers l’Empire Ottoman par Acatius Barcsay, d’origine roumaine, pour parvenir àu tron, en 1658 Tout à fait curieux, Grozescu soutient qu’ils survivraient la période ottomane, étant suprimés par les conquérants autrichiens.

Comme sources Grozescu utilisait les vieilles chroniques hongroises, la bibliographie générale du sujet, surtont les travaux et les collections des documents du grand savant magyar Pesty Frigyes (né en Banat), mais il combattait la thèse „immini grationiste” souteme par Pesty.

Quoique dilettante, un romantique tardi, Grozescu fut le troisième Roumain du Banat qui soulignait l’importance des districtus Valachorum, une Université en sens feodal, la vocation à la civilization des Roumains. Cette thème est debattue encore dans l’historigrafies roumaine et hongroise.

Grozescu fit publier son étude en sérial dans la revue Familia (La Famille) d’Oradea en 1890, publication fréquantée par la bourgeoisie et l’élite intelectuelle roumaine.

-

În anul 1980 Muzeul Banatului din Timişoara a achiziţionat de la Johann Vastag din Jimbolia, fost funcţionar al Corporaţiei Meşteşugarilor din localitate, mai multe obiecte ale breslelor din Jimbolia, printre care şi patru medalii, o plachetă şi cinci diplome, care au aparţinut meşterului Peter Schwarz. Născut în 13 ianuarie 1873 la Jimbolia, între 1887-1892 a fost ucenicul meşterului frizer Anton Hicke din Jimbolia, apoi între 1892-1899 a învăţat la Budapesta, perioadă în care s-a specializat şi în domeniul medical al bandajării. Întors în Jimbolia, din 1899 a activat ca meşter frizer şi producător de peruci, dar şi ca bandajist, ortoped şi producător de proteze ortopedice.

A fost proprietarul unui atelier de produse ortopedice în Jimbolia, unde - sub îndrumarea unui medic specialist - se produceau manual proteze ortopedice şi componente ale acestora, aparate de sprijin (pentru inflamaţii ale articulaţiilor), corsete (pentru afecţiuni ale coloanei vertebrale), bandaje (pentru fracturi), bandaje elastice, pantofi ortopedici şi altele. Peter Schwarz a devenit cunoscut în întregul Banat, până în 1914 având „filiale” în Bega-Sankt Georgen (azi, �itište în Serbia) şi Modosch (azi, Jaša Tomić în Serbia). A fost colaborator timp de mulţi ani al dr. Karl Diel (1855-1930), renumit chirurg şi director al  Spitalului din Jimbolia.

A participat la expoziţii locale sau regionale, dar şi la prestigioase expoziţii internaţionale, iar majoritatea distincţiilor le-a obţinut pentru lucrări ortopedice. A primit medalii de aur şi argint, numeroase diplome şi scrisori de recunoaştere. Între 1931-1949 Peter Schwarz a fost preşedinte al Corporaţiei Meşteşugarilor din Jimbolia şi preşedinte al Casinoului Meşteşugarilor şi Comercianţilor din aceeaşi localitate. A fost căsătorit cu Margarethe Vaczi şi a avut patru copii: Margarethe, Peter, Stefan şi Mathias. A murit în 24 septembrie 1963 la Jimbolia, fiind înmormântat în 26 septembrie în cimitirul din localitate.

În articol sunt prezentate medaliile şi diplomele lui Peter Schwarz aflate în colecţia MBT: medalia de merit de argint a Expoziţiei industriale de la Jimbolia (1908); Grand Prix-ul, medalia de aur şi diploma Expoziţiei internaţionale de la Paris (1910); medalia de aur şi diploma Expoziţiei de industrie, agricultură şi invenţii moderne de la Roma (1911/1912); placheta de aur şi diploma de onoare a Expoziţiei industriale, agricole şi de industrie casnică de la Jimbolia (1925). La acestea se mai adaugă:  diploma de onoare a Expoziţiei de agricultură şi industrie de la Biled (1924); diploma de “Obermeister” al Asociaţiei Comercianţilor şi Meşteşugarilor “Eisenring” din Timişoara (1929) şi brevetul medaliei “Meritul Comercial şi Industrial”, cls. I (1935), acordat lui Peter Schwarz cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate meşteşugărească.Medaliile şi diplomele lui Peter Schwarz rămân o mărturie a activităţii deosebite a  acestui meşter, cu un real talent pentru meseria lui, care a activat întreaga viaţă în Jimbolia şi care merită să fie readus în memoria contemporanilor, alături de alte personalităţi ale oraşului de la sfârşitul sec. XIX şi din prima jumătate a sec. XX.

-

In 1980 the Banat Museum in Timişoara had bought from Johann Vastag, resident in Jimbolia, former clerk of the local Craftsmen’s Guild, some items belonging to the guilds from Jimbolia, including four medals, one plaque and five diplomas, awarded to the local craftsman Peter Schwarz. He was born on January 13, 1873 in Jimbolia. Between 1887 and 1892 he was apprentice for Anton Hicke, barber from Jimbolia, then between 1892 and 1899 he learned in Budapest. During this period he specialized in several crafts, including bandaging. Back to Jimbolia he worked as barber and wig maker, but also as bandager, orthopedist and prostheses maker.

The paper presents the medals and diplomas issued by Peter Schwarz, from the collections of the Banat Museum in Timişoara: the merit medal of the Industrial exhibition in Jimbolia (1908); the Grand Prix, the golden medal and diploma of the International exhibition in Paris (1910); the golden medal and diploma of the Industrial, agricultural and modern inventions exhibition in Rome (1911/1912); the golden plaque and honorary diploma of the Industrial, agricultural and domestic industries exhibition in Jimbolia (1925). Beside these are presented the honorary diploma of the Agricultural and industrial exhibition in Biled (1924); the “Obermeister” diploma of the “Eisenring” Merchants’ and Craftsmen’s Association from Timişoara (1929) and the certificate of the  medal “Industrial and commercial merit”, 1^st class (1935), awarded to Peter Schwarz on the anniversary of 50 years of craftsmanship.

The medals and diplomas of Peter Schwarz are proofs of a special professional career and his remarkable skills. His entire life and work in Jimbolia is worthy to be brought back to memory, alongside with other personalities of the city from the late 19^th century and early 20^th century.

-

Prin textele memorialistice prezentate în studiul nostru– evident cu mult mai numeroase şi mai extinse decât am putut noi invoca aici – am dorit să atragem atenţia asupra unui episod istoric care trebuie abordat din planuri multiple – de la istoria militară la cea politico-diplomatică, dar cum se vede bine mai sus şi la aceea a mentalităţilor sau imagologiei, pentru că el face parte nu din măruntele evenimente, ci dintre cele cu relevanţă pe termen lung. Momentul, forţele implicate, durata, acţiunile şi reacţiunile stârnite de ambele părţi, toate justifică un tratament istoriografic cu mult mai atent şi cu mult mai extins decât până acum.

-

Great events often cause brutal confrontation with history and biography that always create tension - at least in modern history - a memorialistic wave. It is not surprising that density of Banat library memoir about World War I and pro-union action in the province.

This includes numerous passages stand out episode about entry and consistent on Serbs forces in the Banat. This was happened in the eastern and central part of Banat with absolute Romanian majority inhabitants. References are more valuable the more it’s less about these happenings in our historiography as in Serbian and that also for reasons not related to science.

In this study, things are searching in one hand. However this stage is essential knowledge that will be much improved connecting with memorialistic Serbian and Swabian sources as well.

-

At the Peace Conference in Paris the Romanian contingent fought for the acknowledgement of the union of Transylvania and undivided Banat with the Romanian Kingdom, with the support of the French and Italian public opinion. Still, in February 1919, rumors were spread that the Banat region would be divided between Romania and Serbia. The Romanians revolted against it. The Cultural League and the Banat League organized meetings in Orăştie, Cernăuţi, Chişinău, Balţi, Kahul, Văleni-de-Munte, Ploieşti, Slatina, Bucureşti, Bârlad, Iaşi, Craiova, Turnu-Severin, Târgu-Jiu, Constanţa, Piatra-Neamţ, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare, Beiuş, Gherla, Lugoj şi Timişoara and in meny other places.

At the people’s assemblies several resolutions were adopted in which they asked that the whole, undivided Banat became apart of Romania.

Yet, on 1^st August 1919 ,,the Four Big” decided that the Banat region would be divided among Romania, Jugoslavia and Hungary. The Great People’s Assembly in Timişoara in August 10^th 1919 and the People’s Assembly the Banat Swabians, on the same day marched the highest point in the fight for the whole Banat, but the decision of the Great Powers remained unchanged, to the disappointment and grief of the entire Romanian nation. The higher interests of Romania and Jugoslavia imposed the reconciling and resuming the traditional relations of friendship and neighbourliness in the year 1921 when the two countries became allies against the common enemies.

-

După retragerea trupelor franceze de ocupaţie şi instaurarea administraţiei româneşti pe cuprinsul judeţului Caraş-Severin, la sfârşitul lunii mai 1919, atenţia opiniei publice locale s-a îndreptat spre alegerile parlamentare anunţate de Consiliul Dirigent încă la sfârşitul anului 1918. Erau primele alegeri din România unită şi urmau să se ţină pe baza votului universal

-

After withdrawal of the Serbian and French troupes from Banat and the establishment of the Romanian administration, two counties have been set-up in the Banat area allocated to Romania after the Paris Peace Conference, namely Caraş-Severin and Timiş-Torontal.

The study aims to investigate the development of the November 1919 parliamentary elections in the districts of Caraş-Severin County. The study highlights that these elections were conducted during a state of siege and censoring, which represented a form of political aggression and meanwhile a way to influence the electorate. Censoring aimed mainly the publications of opposition parties and independent publications, but also some electoral propaganda materials: brochures, leaflets, posters, flyers, etc., which played an important role in this electoral campaign. Thus, at that time, the Lugoj newspaper Drapelul (the Flag) that appeared since the beginning of the century was considered one of the most important publications of the Romanian National Party. The most important publications of the opposition parties were Timişana and Banatul Românesc.

At the end the names of deputies and senators from Caraş-Severin that will be part of united Romania’s first parliament are listed.

-

În studiul de faţă ne propunem să analizăm activitatea conducerii Primăriei municipiului Timişoara în anul 1934[1], iar în vederea realizării acestui demers ştiinţific am cercetat fondul arhivistic referitor la întrunirile Comisiei interimare a municipiului.

În cursul anului 1934 Primăria municipiului Timişoara a alocat sume importante de bani pentru întreţinerea şi dezvoltarea instituţiilor de sănătate aflate în subordinea sa. Comisia Interimară a Primăriei a subvenţionat amplificarea Centrului pentru ocrotirea copiilor. În plan cultural a fost aprobată cererea unor personalităţi bănăţene privind punerea la dispoziţia Fundaţiilor Regale a unui vast teren în centrul oraşului pentru construirea Palatului Fundaţiilor Regale, au fost întreprinşi paşi concreţi pentru înfiinţarea unei valoroase trupe de teatru românesc stabil în Timişoara. În cursul anului 1934 au fost proiectate şi întreprinse ample lucări edilitare. Au existat preocupări pentru o gospodărire raţională a întreprinderilor aflate în subordinae Primăriei municipiului de pe Bega.

-

The present study proposes an analysis of the activity of the leadership of the mayoralty of Timişoara in 1934. For this scientific approach, I have studied the archive material related to the meetings of the Temporary Commitee of the town.

During the year of 1934, the Mayoralty of the town of Timişoara allotted important sums of money for maintenance and development of the health institutions subordinated to it, to the enlargement of the Centre for Children’s Protection. On a cultural level, it was approved the request of certain personalities from Banat concerning both allotting a large surface in the centre of town to the Royal Foundations for raising up the Palace of the Royal Foundations and concrete steps were done for creation of a talented company of a permanent Romanian theatre in Timişoara. In 1934, there were planned and undertaken large urbanistic workings. There were also preoccupations for a rational administration of the enterprises subordinated to the Mayoralty of Timisoara.

-

Fondé récemment au niveau national, le Parti National-Populaire a commencé une intense activité organisatorique locale. Le parti a constitué des organisations dans les départements banatiens, aussi, plusieurs de ses membres en étant des intelllectuels qui ,,embrassaient” les idées considérées comme généreuses des   national-populaires.

En général, la population du Banat ne connaissait pas le vrai rôle du nouveau parti, celui du sattelite du Parti Communiste Roumain, mais les-uns des banatiens, surtout les intellectuels, avaient des soupçons sur cette chose.

La méfiance des banatiens envers les organisations national-populaires de cette région a été déterminée par la manière dans lequel des hauts représentants du Parti Communiste local se comportaient avec les membres du nouveau parti, avec la fortune et les moyens de propagande de celui-ci. Par exemple, le cas du journal ,,Le Banat”, qui appartenait – du point de vue légal – au Parti National-Populaire, mais qui a été prélévé – illicitement – par le Parti Communiste Roumain, représenté par Ilie G. Murgulescu, prochain académicien et ministre communiste.

-

Memorial testimonies have been written in Romania and abroad by the people who were involved in or were the witnesses of the rescue actions of the Jews from Hungary and Northern Transylvania, by their illegal crossing over the border in Romania and their subsequent travel to Bucharest. The author focuses on two of these memorial documents written by David Arnold Finkelstein (published in Tel Aviv, in 1958) and by the General Consul Dr. Mihai Marina (in Oradea), whose evocation was published in the pages of Magazin istoric (from 1976, no. 6). The references given by these two authors to the issue of the Jews’ rescue are of obvious historical value, referring to the areas of Cluj-Turda and Oradea-Beiuş-Arad, where, by means of organised channels (by Jews and Romanians), thousands of Jews were helped to cross the mentioned border. Once they had reached – with the help of guides (mostly Romanian peasants from the villages near the border) – the territory of Romania (of that time), they were guided towards towns like Turda and Arad (where the Jews, who had crossed the border in Bihor area, were expected) in order to be given documents and transported to the country’s capital. The two memoirists have concurrent information and commentaries, which reinforce the truth of the existence of efficient channels to save the Jews in the above mentioned areas.

-

Naţionalizarea Băncii Naţionale a României a reprezentat prima etapă spre desfiinţarea sistemului bancar în ţara noastră şi spre denaturarea funcţiilor normale ale creditului şi al capitalului bancar.

Între anii 1944-1945 importanţa băncilor din judeţul Severin s-a diminuat considerabil datorită devalorizării rapide a monedei naţionale şi datorită orientării intreprinderilor industriale şi comerciale către alte surse de credit.

În pofida fenomenelor negative descrise mai sus, în judeţul Severin funcţionau multe bănci, unele reînfiinţate sub regimul mareşalului Antonescu.

-

L'étatisation de la Banque Nationale de la Roumanie a représentée la première étape vers la désorganisation du système bancaire de notre pays et vers la dénaturation des fonctions normales du crédit bancaire et, en même temps, du capital bancaire.

La réforme monétaire n'a pas représentée, donc, une surprise, la population roumaine rongeant son frein à établir la date et les règles d'échange.

Pendant les années 1944-1945 l'importance des banques du département de Severin s'est diminuée considérablement, grâce à la dévalorisation rapide de la monnaie nationale et à l'orientation des firmes industrielles et commerciales vers des autres sources du crédit.

Malgré les phénomènes négatifs décrits là-dessus, dans le département de Severin il y avait de nombreux banques, les-uns réfondés pendant le régime du maréchal Antonescu.